Beneficiile lavandei

Lavanda oferă multiple beneficii pentru sănătate fiind o plantă cu proprietăți extrordinare.

Lavanda se folosește în scopuri terapeutice. Se folosesc florile, care se detașează de pe axul inflorescenței înainte de deschiderea totală a corolei.
Aroma caracteristică de lavandă, cea care o face atât de căutată în parfumerie și industria cosmetică, este dată de uleiurile volatile extrase din inflorescențe.
Constituenți principali: acetat de linalil, linalol, acetat de lavandulil.
Origine: zona mediteraneeană, cultivată îndeosebi in Bulgaria si Franța.
Aromă: dulce, florală, de iarbă.
Culoare: incoloră până la galben pal.
Principalele proprietăți și indicații: antiseptic, curativ, antidepresiv, calmant, echilibrant.

Cum utilizăm lavanda?

Lavanda se folosește în mai multe forme, inclusiv sub formă de ulei. Uleiul esențial de lavandă este inițiatorul revoluției aromoterapiei moderne și puteți folosi uleiul esențial de levănțica pentru a vă reîntineri, relaxa trupul și mintea parfumând aerul din încăpere.
Ca tratament, s-au cunoscut efectele sale atunci când un om de știința și-a ars, mână în mod accidental în laboratorul sau, iar după ce și-a răcorit rana într-un recipient cu levănțică a constatat că rana sa se vindeca remarcabil de repede.
Se pare că acest ulei are și capacitatea de sinergie sau de potențare a efectelor altor uleiuri esențiale atunci când sunt folosite în combinație. Putem întâlni pulberi, tincturi sau capsule cu ulei de lavandă.
Se cunosc și numeroase utilizări ale lavandei în arta culinară, mai ales în zona mediteraneeană. Condiment fin și delicat, lavanda face casă bună cu gelateria și cofetăria. Vom întâlni lavanda și în salate sau antreuri, în preparate cu carne, mai ales vânat sau, pur și simplu, ca element de decor.